Noah

Ca să vorbești ardelenește trebe în primu rând să înveți să folosești corect ardelenismele. Așe că noi, Grupu de inițiativă Bemniai, vă prezentăm cu muchas loves, lecția #1 de ardelenească pură. 

#1. „Noah”. 

- se folosește ca să exprime bucuria: ”Noah, ce bine că avem bere!” sau tristețea ”Noah, ce trist că n-avem bere!”. Dacă il lungim ompic, poate să exprime dezamăgire: ”-Nu mai avem bere. - Noooooaaaaaah!” 

- Poate fi folosit ca propoziție interogativă: ”Noah?” sau exclamativă: ”Noah!” În funcție de situație, poate avea un milion de înțelesuri. De exemplu: ”Noah? merem să bem?”; ”Noah! Hai să merem! ” 

- ”Noah” înlocuiește cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze, atunci când la ardelean i-i lene să vorbească. 

Putem să-l folosim ca verb, de exemplu: ”Mă duc să noah”, situație în care el poate avea sensul: ”Mă duc să fac caca”. Sau putem să-l folosim ca substantiv: ”Mă scarpin la noah”, când poate avea sensul ”Mă scarpin la pwlă”. Poate fi folosit și ca nume propriu ”Mă duc la Noah”, unde el înlocuiește numele unei persoane. Exprimă propoziții întregi, de exemplu: ”-Unde-ai fost aseara, măh nenorocitule??? -Noah...” sau ”- ce faci? - apăi, noah...”. sau, cum ne-o învățat marele filosof Iuăn: ”Ia ce baga, ninje, noah..”. În loc să folosiți ”ăăăăăh” sau ”nu știu ce să zic” puteți lejer să folosiți ”Noah”. sau, avem situația cu ”deci”, pe care draji vorbitori de limbu român știți că n-aveți voie să-l folosiți la început de propoziție. Nu-i bai! Folosim ”Noah”. De exemplu, ”deci merem la bere” se înlocuiește foarte binie cu ”Noah, merem la bere”. Îi on cuvânt ce poate însemna ce vrea mușchii tăi. Binieînțăles că îi foartie important tonu pe care zâci ”Noah”, ca interlocutoru dimtale să priceapă ce vrei să-i spui. 

Ca să îl folosești corect, tre să baji de samă cum se pronunță. Nu-i așe ușor. Noah.. s-o luăm pe sunete. Prima literă... N.. se citește mai mult ca MN... mai puțân M și mai mult N... mN. După aia îi litera oa... care defapt îs două litere da se citesc cumva laolaltă... și o și a deodata... oa. Și binieînțăles, H-ul de la sfârșit îi mut... aka... nu se pronunță tocmai de tăt. Probabil n-ați priceput nimica, da dacă exersați o sa vă intre în obijnuință.